|
|
| |
ANUNȚ!
În baza HOTĂRÂRII nr. 450 din 28 iulie 2026 a Consiliului de administrație a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) și publicată în Monitorul Oficial Nr. 351-354 art. 628 din 31 iulie 2026, începând cu data de 31.07.2026 SA
04.08.2026
|
| |
|
|
13 12.2016 |
Baker Tilly Klitou and Partners petrece auditul activității financiare a întreprinderii |
 |
|
În conformitate cu prevederile contractului BERD, SA"Servicii Comunale Foresti" anual, petrece auditul internațional al activității financiare a companiei. În acest an, în conformitate cu hotărîrea adunării generale a acționarilor din 2015, compania ICS Baker Tilly Klitou and Partners SRL petrece auditul privind aplicarea de către SA"Servicii Comunale Foresti" a standardelor internaţionale și naționale de raportare financiară. Ca în fiecare an, rolul auditului financiar constă în verificarea şi examinarea informaţiei financiare având o utilitate internă (conducerea şi gestionarea entităţii) şi o alta externă, de informare a terţilor (acţionari, investitori, instituţii guvernamentale,etc. ), exercitat în scopul protejării resurselor şi asigurării credibilităţii acestor informaţii. Astfel, în urma realizării auditului se vor elabora doua concluzii în doua standarde : național și international, care vor reflecta activitatea întreprinderii.
|