vezi mai mult

AVIZ
11.01.2024   440 Accesări   
 
ATENȚIE! MAJORARE DE TARIFE
11.08.2023   500 Accesări   
 
Prima pagină   »  Mass Media   »  Comunicate » În satul Japca motiv de sărbătoare - au demarat lucrările de construcție a sistemului de apeduct!
04
06.2018
În satul Japca motiv de sărbătoare - au demarat lucrările de construcție a sistemului de apeduct!
   
1277 Accesări  

 

În straie de sărbătoare, cu flori si colaci împletiți frumos,  localnicii satului Japca au întîmpinat cu mare alai în Casa Mare a satului, oaspeți de onoare, persoane cu rang înalt si oameni cu suflet mare, căci au motiv de sărbătoare - vor avea apă de calitate la robinet!

De cînd a fost inițiat proiectul „Apă pentru viață în regiunea de nord: raioanele Florești și Soroca", localnicii satului Japca cu sufletul la gură, asteaptă ziua cînd o să apară primele excavatoare în sat si de-a lungul străzilor o sa fie plasate țevile de polipropilenă, semn că în curînd problema apei potabile va fi soluționată, iar ei se vor bucura din plin de apă potabilă la robinet.

Astfel, la data de 30.05.2018 s- a desfășurat evenimentul festiv de lansare a lucrărilor de construcție a sistemului de alimentare cu apă potabilă în s Japca din cadrul proiectului  „Apă pentru viață în regiunea de nord: raioanele Florești și Soroca",  cofinanțat și implementat de  Proiectul Elveției de Apă și Sanitație în Moldova (ApaSan) în parteneriat cu SA"Servicii Comunale Florești" ,  ADR Nord și administratia Publică Locală și localnicii s. Japca.

La eveniment a participat SA"Servicii Comunale Florești" în calitate de partener al proiectului si operator, cît și alți reprezentanți ai părților implicate : Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Agenției Confederaţiunii Elveţiene SDC, Agenției de Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare ADC, APL. 

Lucrările de construcție au fost inițiate în luna aprilie a.c. și urmează să fie finalizate în luna octombrie. Astfel, la sfîrșitul anului 2018,  230 de gospodării, 6 instituții publice, 6 agenți economici și o structură a administrației publice locale din comuna Japca, raionul Florești, vor avea acces la apă potabilă de calitate.

Costul subproiectului de la Japca este de 8,193 milioane de lei, din care cofinanțarea ApaSan: 7,57 milioane de lei; contribuția S.A. „Servicii Comunale Floreşti": 184,000 de lei; contribuția APL Japca: 116,000 lei; contribuția locuitorilor satului Japca: 326,440 lei.